luni, 6 decembrie 2010

Lorelei

Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei, fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primavara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi întracolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.

Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine…”

(Ionel Teodoreanu – Lorelei)

luni, 4 octombrie 2010

Remember me.

Nimic nu va mai fi ca inainte. Si totusi exista o speranta pentru noi... dar e tarziu... mult prea tarziu. Acum suntem despartiti de distanta dintre noi. Imi amintesc atat de vag saruturile tale, poate pentru ca putine dintre ele au reflectat realitatea. Ma gandesc la tine chiar si cand constiinta mea imi spune ca fac un lucru gresit. Sper sa.ti fie bine acolo unde esti si cand iti va fi mai greu sa.ti amintesti de mine... de momentele in care iti spuneam ca te iubesc. Mai ti minte ultima noastra seara? Timpul insa te.a indepartat de mine si m.ai uitat. Doar tu ai puterea de a uita totul si de a lua de la capat. Nimic nu doare mai mult decat sa realizez ca tu ai insemnat totul pentru mine, insa eu nu am insemnat nimic pentru tine. Am inteles ca noi trebuie sa ne spunem adio. Pacat! Ar fi fost o minune dragostea noastra.

Now it`s too late and we can`t go back.

duminică, 3 octombrie 2010

Teardrops on my guitar.

Daca as putea sa dau timpul inapoi si sa schimb ceva as face.o.
Ce sa fac daca te iubesc?
Ce sa fac daca nu stiu sa distrug zidul asta de ura care ne desparte?
De ce nu poate sa fie bine?
De ce nu e suficienta iubirea?
De ce fiecare clipa de fericire trebuie s.o platesti in lacrimi?
De ce nu vii?
Pur si simplu DE CE?


sâmbătă, 2 octombrie 2010

Paparazzi

| I`m your biggest fan I`ll follow you until you love me. Paparazzi.|

Zi geniala :X
Iarba.Frunze.Lac.Frig.Imbratisari.Saruturi.Copaci.Lebede.Herastrau.
Cheeseburger.Pepsi.Twist.
Bine,bine. Si Iulia 8-|.

P.S : Iulia: “8-|”
Iulia: NU IMI PLACE!
Iulia: Schimba emoticonu!
Camii : Da ce? Trb sa.ti placa? /:)
Camii : Tu nu ai scris despre mine pe Facebook. Eu de ce as scrie de tine pe blog?

vineri, 1 octombrie 2010

Emotie de toamna.

A venit toamna, acopera.mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n.am sa te mai vad, uneori,
ca or sa.mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr.un ochi strain,
si el o sa se.nchida cu.o frunza de pelin.

Si.atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le.nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr.o dragoste mare.

Si pentru noi a venit toamna. Dar oare iti mai pasa?

And you`ll regret it. But it`s too late. How can I ever trust you again?

miercuri, 8 septembrie 2010

Love like this

SAISPREZECE.

M.am intors, continuand sa tin binoclul la ochi, si brusc, am dat de o pata intunecata si m.am oprit. Era un tricou negru, cu flacari galbene si rosii. Incet, am lasat binoclul in jos.
Si m.am trezit cu Austin in fata mea.
Zambitor si bronzat, parea la fel de sanatos ca.n prima zi in care.l intalnisem, in autocar.
- Am venit cu limuzina particulara, la ora 3, a spus inaltand din spranceana. Plutonul tau era plecat in excursie, nu?
Caldura desertului vibra in jurul meu. Trebuie ca era un miraj, ori poate o halucinatie produsa de o criza de hipertermie. Chiar se afla acolo? Dumnezeule, nici nu mai puteam sa respir! Am reusit sa.mi revin din soc:
- Ce faci aici?
Inainte ca el sa poata raspunde, i.am pus lui Randi binoclul in mana si le.am cerut fetelor sa plece. S.au indepartat promitandu.mi ca nu vor sufla nimanui o vorba -- un cod al tacerii care dura circa 5 minute.
L.am impins pe Austin pe aleea personala a colonelului, de pe partea laterala a cladirii si am sarit in bratele lui. Parc.am fi fost in filme. El, strangandu.ma si iar strangandu.ma in brate, si invartindu.ma, evitand la mustata cactusii pe care colonelul ii plantase de.o parte si de alta a aleii.
- Nu inteleg, am spus, cand am ajuns din nou cu picioarele pe pamant.
- Ti.am promis ca nu te voi uita. Mi.am dat cuvantul.
Lumea inca se invartea cu mine. Nu stiam daca din cauza fericirii sau din cauza faptului ca ma invartise el, dar era un soi de ameteala care.mi placea.
- Esti OK? l.am intrebat. Ce.ti face umarul si ce mai e cu...stii tu... cu mica ta problema?
A clatinat din cap.
- Am reusit sa.l sun pe medicul meu inainte ca ei sa.mi ia PDA.ul. A tras niste sfori si a linistit lucrurile in Tabara Semilunii. Umarul mi de vindeca bine.
Mi.am muscat buza de jos.
- OK...dar daca lucrurile s.au linistit, ce cauti aici?
- Of, atatea intrebari! a zis Austin, cu ochii sai chihlimbarii aruncand scantei, de parc.ar fi crezut ca totul aici era distractiv.
- Hei, nu intelegi! Locul asta e oribil. Cu.adevarat oribil! am spus, aratand imprejur catre asa-numita oaza a colonelului, unde singurele supravietuitoare, in afara de cactusi, erau soparlele-cu-corn care se incalzeau la soare pe niste stanci mari. Tu esti londonez. Nu faci fata.n desert. Ce.au gandit cand te.au trimis aici?
- Shelby, calmeaza.te. A fost ideea mea. Eu am cerut sa vin aici.
Am ramas cu gura cascata.
- Ai innebunit?
- Unii asa ar zice...Totusi, s.a intamplat ca aici se afla acea fata, femeie, pe care voiam cu adevarat s.o vad.
L.am privit printre gene:
- Ai venit aici...intentionat? am intrebat, neputand sa.mi revin din uimire.
Am simtit ca mi se clatina picioarele si speram din toata inima sa nu cad peste vreun cactus, in caz ca as fi lesinat. Venise special pentru mine? Era o prostie sa fie asa de romantic. Doar daca nu cumva...
- Austin, nu am nevoie sa fiu salvata, daca de.asta de afli cumva aici. Pot sa am si singura grija de mine.
A clatinat din cap.
- O, stiu. Dar oricine are nevoie sa fie salvat, din cand in cand.
- Eu n.am nevoie.
Austin m.a tras din nou spre el, sa ma imbratiseze.
- Tu m.ai ajutat pe mine, mi.ai salvat viata. Putinul lucru pe care pot sa.l fac si eu este sa.ti usurez suferinta.
- Sa.mi usurezi suferinta? am repetat, doar ca sa fiu sigura ca nu mi lichefiase creierul din pricina caldurii soarelui.
Se straduise sa.mi implineasca asteptarile legate de promisiunea lui de a nu ma uita, iar acum avea sa indure si el antrenamentul militar din tabara? Chiar ca era o chestie emotionanta! O, grozav! Era momentul sa ma.nrosesc la fata. Mi.am cuprins cu palmele obrajii arzand.
- Crezi ca.s genu` ala de tip care.si pune coada pe spinare fara tine la asfintitul soarelui?
- N.as folosi expresia " pune coada pe spinare", dar...
Austin mi.a luat mana.
- Cea mai rea zi petrecuta cu tine este mai buna decat una pe care mi.o petrec singur. Din intamplare, ma gandeam ca merita sa fac cateva sute de marsuri prin desert.
Privirea mea uluita a alunecat de la ochii ce.i luceau aurii, scaldati in soare, la gura lui frumoasa. De data asta, dintii pareau absolut siguri. Suficient de siguri ca sa...
- Stai, stai! am spus, impingandu.l sa.mi dea drumul din brate si ramanand apoi la o distanta de un brat de el. De data asta, ai serul cu tine, da?
- Da, si o reteta de la doctor, a zis ranjind. Trebuie sa dau raportul la infirmerie in fiecare zi, la ora 6 p.m.
Am dat ochii peste cap auzind aceasta stupida ora militara. Inca ma dezorienta.
- Ei bine, presupun ca daca...
- Vino mai aproape, a zis el, inlantuindu.si din nou bratele in jurul meu. E.asa de placut sa te revad...
- Si pentru mine.
Era atat de placut sa.l revad, incat am simtit ca.s gata.gata sa lesin. Lasandu.mi capul pe pieptul lui puternic, am ridicat mainile si mi le.am petrecut prin pletele lui.
- Astea vor disparea, stii. Asa i.au facut unui tip care avea parul lung pana la talie. A plans.
In clipa aceea, Austin s.a uitat mai atent la bratul meu.
- Shelby, ce.ai patit?
Am ridicat din umeri:
- Doar o zgarietura mai adanca.
- O zgarietura care lasa semne ca niste punctulete?
Incruntat, a continuat sa se uite la antebratul meu.
- Nu sunt punctulete..
Mi.a dat drumul la brat, aratand in continuare ingrijorat.
- Trebuia sa mergi la infirmerie, sa te vada asistenta medicala.
- Mi.a dat un unguent. Aici, asta.ti dau, chiar daca ti.ai fracturat piciorul.
De.abia atunci, am zarit o miscare peste umarul lui Austin. Vanessa se intorsese si se ascunsese dupa o pereche de cactusi saguaro. Bine, era un fel de.a spune ca se ascunsese. Cactusii erau prea ingusti pentru liniile curbe ale corpului ei.
- E amuzant sa spionezi? i.am strigat.
- Randi te.a vandut, obtinand in schimb inca 5 minute la dus, a zis, facandu.ne semn spre partea opusa. Mai bine luati.va ramas. bun si plecati de.aici.
Austin si.a strecurat bratul pe dupa umerii mei si mi.a soptit:
- Ne revedem curand, iubito! Nu.ti face griji.
Imi spusese "iubito"? N.am putut sa.mi stapanesc zambetul care mi.a inflorit pe chip, in timp ce inima.mi tresalta in piept. M.am uitat lung la el, de parca nimic altceva n.ar mai fi contat, nici antrenamentul militar, nici toate chestiile supranaturale. Era clipa perfecta...singura pe care o traisem vreodata...
- Shelby, saruta.l si lasa.l sa plece, mi.a zis Vanessa pe ton prevenitor.
Si.a pus o mana pe soldul ei dolofan si a ramas pe loc, uitandu.se la noi.
I.am aruncat o privire.
- Poti sa ne lasi un pic singuri, te rog? N.o sa.l sarut in timp ce tu esti...
Buzele lui Austin s.au lipit de ale mele. Acolo, in curtea invadata de soare a taberei, inconjurati de cactusi, tufisuri de pelin negru si cel mai patetic aranjament de gradina cu pietricele pe care.l vazusem vreodata, in sfarsit, m.a sarutat. Si nu mi.a fost frica.
Buzele sale lipite de ale mele erau calde, ametitoare, iar mainile lui imi mangaiau parul in timp ce ma tragea si mai aproape de el. Pe masura ce sarutul devenea mai intens, i.am savurat mirosul pielii si al sapunului, o combinatie care ma tulbura la fel ca.n.totdeuna. Am alunecat si mai aproape de el, inconjurandu.l cu bratele, atingandu.i cu degetele jacheta de piele moale. Apoi, sarutarea a devenit mai apasata, dupa care si.a strecurat varful limbii intre buzele mele. Am suspinat si l.am sarutat si eu, pana cand am uitat de tot ce era in jurul meu. Nu mai exista nimic, doar eu si Austin. Si sarutul care.mi facea tot trupul sa freamate.
Genul de sarut pe care unii sergenti sositi la fata locului il gasesc respingator intre doi cadeti...
Genul de sarut care te face sa crezi ca frecatul vaselor arse dupa cina, seara, aproape ca este o munca placuta...
Genul de sarut care te face sa crezi ca saparea unei gropi pentru o noua latrina, a doua zi, este aproape amuzanta.
Apoi, din nou, mi.am imaginat ca saruturile cu adevarat bune fac ca orice lucru sa fie suportabil. Saruturile cu adevarat bune si avand incredere ca esti genul de persoana care trebuie sa fii.
Si poate, daca esti suficient de norocoasa ca sa ai pe cineva care tine cu adevarat la tine, cineva in care sa ai incredere, cineva care sa.ti aduca aminte ca trebuie sa crezi in tine, poti sa supravietuiesti oricarei incercari -- unei familii de nebuni, unei paduri interzise sau chiar celei mai groaznice tabere militare dintr.un desert.
E posibil ca lumina lunii sa aiba puteri speciale, dar iubirea este de fapt adevarata magie in lume.
Doar iubirea.

THE END.


This is the part when we fall in love?