Sa nu astepti minuni de la luna septembrie.

INTR-O FRUMOASA DIMINEATA DE vara din anul 1966, doi tineri se plimbau in tacere, vadit tulburati, pe una din aleile atat de orasenesti ale padurii Baneasa. Era in cursul saptamanii, nu mai tarziu de orele noua, si padurea, pustie, se lasa privita altfel decat in zilele de sarbatoare, cand ea devenea un loc de promenada la fel de solicitat ca marile bulevarde bucurestene.
Dar in acea frumoasa dimineata de vara, padurea, cata mai ramasese din urma atator amenajari urbane, isi lua o binemeritata revansa. Un soare darnic colora coroanele copacilor cu o lumina galbena, grea, incat frunzele pareau inecate intr-o pasta vascoasa. Un abur usor se ridica lenes din pamantul umed, lutos si chiar dalele de piatra de pe alei fumegau mocnit, lasand sa se scurga, aproape material, un miros patrunzator, placut, si totusi, de frunze putrede.
Cei doi tineri pareau insa cu totul absenti la aceasta generoasa revarsare de frumusete. Un observator atent ar fi distins pe chipul barbatului o umbra posomorata, care-l facea sa para mai varstnic decat cei douazeci si cinci-douazeci si sase de ani pe care-i avea. Acelasi observator ar fi putut zari gestul discret cu care insotitoarea barbatului - mai tanara ca el - isi stergea cateva lacrimi furisate sub ploape.


Induiosat de lacrimile fetei, autorul se intrerupse din scris si isi aprinse o tigara. O pauza necesara, inainte de a descrie amanuntit, pentru cititorii nerabdatori, infatisarea celor doi tineri. El - inalt, suplu, cu umerii lati, cu fata bronzata, cu ochii cenusii, raspandind o lumina ciudata. Ea - de abia iesita din adolescenta, de o feminitate sfioasa, cu parul blond si ochii adanci, de un albastru stralucitor.
Dar inainte de a trece la aceasta operatie dificila, autorul constata, cu stupoare, ca intarziase cu un secol. Ca se scriese, demult, tot ceea ce se putea scrie despre plimbarile in doi prin padurile inundate de soarele unei frumoase zile de vara, despre nefericirile care aveau sa urmeze inevitabil in viata tinerilor indragostiti, despre barbatii bronzati si supli si femeile blonde si caste, si despre atatea alte scene, cand duioase, cand tandre, dar intotdeauna patrunse de un lirism suav, daca nu, chiar, de o suavitate lirica.
In fata acestor revelatii, autorul lasa capul in jos, coplesit de propria sa nefericire, care nu putea deveni publica, pentru ca nici un cititor nu este interesat de nefericirile private ale autorilor. Spre lauda lui, vom spune ca el gasi taria de a o lua de la inceput, trecand cu buretele peste douazeci de ani din biografia personajelor sale, si lasandu-le, doar din cand in cand, posibilitatea de a privi inapoi, la ceea ce ar fi putut sa insemne acea plimbare prin padurea Baneasa, dintr-o frumoasa dimineata de vara a anului 1966.

5 luni.:x

Ce repede a trecut timpul. Parca ieri era 19 august si asteptam un raspuns.. de la tine. Mult asteptatul "Da". :)) Si uite ca dupa 5 luni, inca suntem impreuna.[ si vom mai fi, nu?:-w] Sa.ti spun cat de important esti pentru mine sau cat de mult de iubesc.. stii deja. n.are rost. :)) Ti.a fost cam greu sa spui cele 2 cuvinte.. stii tu. Cuvintele alea doua. :)) pe care as vrea sa le aud intruna:"> Dar daca nu mi le spui, nu inseamna ca nu.. ca nu.;)

And when you smile, the whole world stops and stares for a while.

Cuz boy you.re amazing. Just the way you are :X

It.s a love story, baby just say Yes.

Te iubesc.

Forgive me.

Stiu ca sunt impulsiva si geloasa. Dar sunt asa pentru ca te iubesc, si stiu ca si tu pe mine.

Dar cand iubesti atat de mult, nu ai cum sa nu simti ce simt eu. Desi era vorba de o prostie, imi pare rau, nu am vrut sa te indispun sau sa te supar. Sper sa ma intelegi si pe mine si.. incearca sa te pui in locul meu..macar putin.

My love for you still grows
This I do for you
Before I try to fight the truth my final time.

http://www.youtube.com/watch?v=QahGi4-WdCM

VIII

Transcriu din jurnal. " Am gasit-o abatuta, aproape plangand. I-am spus ca am venit, pentru ca m-a chemat, si aceasta a surprins-o. Ne-am despartit apoi, pentru cinci minute, ca sa sfarsesc scrisoarea. Cand m-am intors, dormea pe canapeaua din fata mesei.

Am desteptat-o. A tresarit; ochii ii erau mariti. Am inceput s-o privesc tinta; ea imi sorbea privirile, ochi in ochi, intrebandu-ma la rastimpuri, soptit: "Ce?" Apoi n-a mai fost in stare sa vorbeasca, nici eu n-am mai putut s-o intreb; ci ne priveam fix, fermecati de acelasi fluid suprafiresc de dulce, incapabili sa ne impotrivim, sa ne scuturam de farmec, desteptandu-ne. Mi-e greu sa descriu emotia. O fericire calma si in acelasi timp violenta, in fata careia sufletul nu opunea nicio rezistenta; o beatitudine a simturilor care depasea senzualitatea, ca si cum ar fi participat la o fericire cereasca, la o stare de har. La inceput, starea se sustinea numai prin priviri. Apoi am inceput sa ne atingem mainile, fara a ne desparti totusi ochii. Strangeri barbare, mangaieri de devot. (Nota. Citisem recent despre dragostea mistica a lui Chaitanya si de aceea imi exprimam experimentarile mele in termeni mistici.) Au urmat, firesc, sarutarile pe maini. Era atat de pierduta, isi musca atat de patimas ( si totusi cast) buzele, incat as fi putut-o saruta pe buze, as fi putut face tot. M-am retinut cu multa greutate. Situatia era de-a dreptul riscanta. Puteam fi vazuti de oricine scobora scarile. Ea este de o emotivitate mistica. (Nota. In jurnalul meu de atunci, influentat de anumite lecturi vaishnave, intrebuintam foarte des termenul de "mistic". De altfel, comentariul aceste intamplari, asa cum il gasesc intr-un caiet ratacit, este strabatut de la un capat la altul de "experienta mistica". Eram ridicol.) Am intrebat.o, inca o data, de ce nu putem fi, noi doi, uniti. S-a cutremurat. Ca s-o incerc, i-am cerut sa recite de doua ori acea mantra pe care a invatat-o Tagore, ca sa se apere de primejdiile contra puritatii. Totusi, dupa ce le-a repetat, farmecul staruia. Cu aceasta i-am dovedit, caci credeam si eu, ca experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifesta in sinceritati carnale. Am simtit si verificat aceasta minune umana: contactul cu suprafirescul, prin atingere, prin ochi, prin carne. Experienta a durat doua ceasuri, istovindu-ne. O puteam relua de cate ori ne fixam privirile in ochii celuilalt.

Ea imi ceru sa lepad sandalele si sa-mi apropii piciorul de piciorul ei. Emotia celei dintai atingeri n-am s-o uit niciodata. M-a razbunat pentru toate geloziile pe care le indurasem pana atunci. Am stiut ca Maitreyi mi se da toata in acea abandonare a gleznei si a pulpei, asa cum nu se mai daduse vreodata. Scena de pe terasa o uitasem. Nimeni n-ar putea minti atat de dumnezeieste, ca sa pot fi pacalit de atingerea aceasta, imi spuneam. Mi-am ridicat fara voie piciorul sus pe pulpe, pana aproape de incheietura aceea a genunchiului, pe care o presimteam halucinant de dulce, de fierbinte, pe care o ghiceam bruna si virgina, caci, fara indoiala, niciun trup omenesc nu se inaltase atat de departe in carnea ei. In acele doua ceasuri de imbratisare ( erau oare altceva mangaierile gleznelor si pulpelor noastre?) - pe care jurnalul le schiteaza atat de sumar, atat de sters, incat multa vreme dupa aceea m-am intrebat daca mai trebuie sa continui insemnarea etapelor noastre -, am trait mai mult si am inteles mai adanc fiinta Maitreyei decat izbutisem in sase luni de efort, de prietenie, de inceput de dragoste. Niciodata n-am stiut mai precis ca atunci cand posed ceva, ca posed absolut.

Nu ii spusesem inca raspicat ca o iubesc. Amandoi ghiciseram asta; asa mi se paruse mie. Si eu talcuisem, multa vreme, orice gest al ei ca pe un semn de simpatie sau dragoste. Nu ma indoiam o clipa ca ma iubeste si nu ma indoiam ca ea stie tot atat de bine aceasta despre mine. De aceea ma mahneau si ma nelinisteau razvratirile ei ( mutenia aceea speriata, ochii aceia de panica, mainile cu care usi acoperea fata) de cate ori ii vorbisem pana acum de o unire a noastra. Nu intelegeam; caci mi se parea ca ea si parintii favorizeaza necontenit aceasta.

Ii spusei atunci ca o iubesc. Nu stiu cum au rasunat cuvintele mele, caci ea isi acoperi ochii si nu raspunse. Ma apropiai si repetai mai cald, mai sincer acele cuvinte de iubire pe care le puteam spune in bengali. Voi sa se ridice.

- Lasa-ma, imi spuse cu un glas departat, strain. Vad ca n-ai inteles iubirea mea. Te iubesc ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau...

- Dar aceasta nu e prietenie, e dragoste, ii raspunsei eu, recapatandu-mi pe neasteptate si humorul, si luciditatea.

- Cate feluri de dragoste nu cunoaste sufletul? adauga ea, privindu-ma.

- Dar pe mine ma iubesti, e inutil sa te ascunzi, staruii. Nu mai putem unul fara altul, ne-am chinuit de ajuns pana acum ascunzandu-ne. Mi-esti draga, Maitreyi, mi-esti draga...

Ii vorbeam, amestecand cuvintele, o fraza in bengali si cinci in englezeste.

- Spune-mi asta si pe limba ta, ma ruga. I-am spus tot ce mi-a trecut prin minte, Se facuse noapte, se aprinsesera lampile pretuntindeni. Voii sa aprind si eu becul din biblioteca.

- Lasa asa, vorbi Maitreyi.

- Daca vine cineva si ne gaseste pe intuneric?

- Ce-are a face? Aici suntem frati..

Ma prefacui ca nu intelegeam, dar ma intorsei aproape de ea si-i luai mainile, mangaindu-le.

- De ce nu auzi anumite cuvinte? ma intreba ea, si ghicii dupa glas ca e gata sa rada.

- Pentru ca vorbesti prostii, raspunsei, foarte sigur pe mine si pe dragostea Maitreyiei.

Se petrecu atunci un lucru neasteptat. Maitreyi incepu sa planga si se smulse din mainile mele. Voia sa fuga. O inlantuii in brate si-mi apropiai capul de parul ei, vorbindu-i in soapte, incercand s-o farmec, s-o rog sa nu mai planga, sa ma ierte. Dar nu putui impotrivi parfumului si caldurii, si ispitelor acestul trup neatins inca de nimeni si o sarutai. Maitreyi se zbatu si tipa, ferindu-si gura. Mi-a fost teama sa nu ne auda cineva si-i dadui drumul. Fugi din bratele mele cu un suspin care ma umili, dar nu se indrepta spre usa ci spre fereastra. Acolo, la lumina felinarului din strada, o putui vedea. Ma cutremurai. Avea o cautatura stranie, desperata si plansa, parul i se ravasise pe umeri, buzele si le muscase. Ma privea ca pe un duh sau ca pe un nebun. Imi arata cu degetul locul unde o sarutasem, pe obraz. Nu putea vorbi, nu se putea apara, Ma apropiai, o luai in brate si o sarutai iarasi, innebunit de neintelegere, intunecat de pasiune. O sarutai pe gura si-i intalnii buzele umede, fragede si pafumate, cum niciodata n-as fi crezut ca imi va fi dat sa sarut. In cea dintai clipa se stransera sub gura mea, incercand sa se apere, dar era atat de slaba, incat le deschisese si le lasa sarutate, muscate. supte. Ii simteam sanii, o simteam toata, si se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede. Nu stiu cat a durat aceasta prima imbratisare. Am ghicit ca se sufoca, se zbate si i-am dat drumul. S-a pravalit deodata la picioarele mele. Am crezut ca e lesinata si m-am plecat, palid, s-o ajut, dar ea imi imbratisa picioarele, plangea si se ruga sa nu o mai ating, ma implora in numele dumnezeului meu, in numele mamei mele, in numele doamnei Sen. Ma cutremurai si tacui. O lasai sa se ridice singura. Isi sterse lacrimile in fuga, isi potrivi parul, ma privi, fara s-o vad, caci eu eram in lumina palida a felinarului, iar ea la intuneric si pleca oftand.

M-am intors in odaia mea, agitat, zeci de sentimente strabatandu-ma, chinuit si de bucuria ca este a mea, si de orgoliu, de remuscare, de teama. N-am putut face nimic pana la masa. Ma intrebam mai ales ce va crede despre mine,daca nu va spune ceva doamnei Sen sau lui Lilu. Nu stiam nimic, nu credeam nimic. La masa n-a venit, dar, indata dupa aceea, Lilu se apropie de mine si-mi spuse:

- Poeta va trimite biletul acesta.

Il deschisei cu rasuflarea oprita. Ca sa nu inteleaga nimeni, era scris in frantuzeste: " Vous venir matin six heures en bibliotheque."

Maitreyi.

II

Mi-am dat deodata seama ca se petrece ceva neobisnuit cu mine, ca am ramas singur si am sa mor singur. Gandul acesta nu ma intrista; dimpotriva, eram linistit, senin, impacat cu toata campia din jurul meu, si daca mi s-ar fi spus ca trebuie sa mor intr-un ceas, nu mi-ar fi parut rau. M-as fi intins pe iarba, mi-as fi pus bratele sub cap si, privind oceanul acela albastru de deasupra mea, as fi asteptat sa se scurga minutele fara sa le numar si fara sa le precipit, aproape fara sa le simt. Nu stiu ce maretie fireasca si inumana traia atunci in mine. As fi facut orice, desi nu imi doream nimic. Gustul singuratatii mele in aceasta lume de minuni ma ametise. Ma gandeam la Norinne, la Harold, la ceilalti toti, si ma intrebam cum au intrat ei in viata mea, ce rost am eu printre existentele lor atat de tihnite si de mediocre. Umblam fara sa inteleg nimic.

Maitreyi.