II

Mi-am dat deodata seama ca se petrece ceva neobisnuit cu mine, ca am ramas singur si am sa mor singur. Gandul acesta nu ma intrista; dimpotriva, eram linistit, senin, impacat cu toata campia din jurul meu, si daca mi s-ar fi spus ca trebuie sa mor intr-un ceas, nu mi-ar fi parut rau. M-as fi intins pe iarba, mi-as fi pus bratele sub cap si, privind oceanul acela albastru de deasupra mea, as fi asteptat sa se scurga minutele fara sa le numar si fara sa le precipit, aproape fara sa le simt. Nu stiu ce maretie fireasca si inumana traia atunci in mine. As fi facut orice, desi nu imi doream nimic. Gustul singuratatii mele in aceasta lume de minuni ma ametise. Ma gandeam la Norinne, la Harold, la ceilalti toti, si ma intrebam cum au intrat ei in viata mea, ce rost am eu printre existentele lor atat de tihnite si de mediocre. Umblam fara sa inteleg nimic.

Maitreyi.