Sa nu astepti minuni de la luna septembrie.

INTR-O FRUMOASA DIMINEATA DE vara din anul 1966, doi tineri se plimbau in tacere, vadit tulburati, pe una din aleile atat de orasenesti ale padurii Baneasa. Era in cursul saptamanii, nu mai tarziu de orele noua, si padurea, pustie, se lasa privita altfel decat in zilele de sarbatoare, cand ea devenea un loc de promenada la fel de solicitat ca marile bulevarde bucurestene.
Dar in acea frumoasa dimineata de vara, padurea, cata mai ramasese din urma atator amenajari urbane, isi lua o binemeritata revansa. Un soare darnic colora coroanele copacilor cu o lumina galbena, grea, incat frunzele pareau inecate intr-o pasta vascoasa. Un abur usor se ridica lenes din pamantul umed, lutos si chiar dalele de piatra de pe alei fumegau mocnit, lasand sa se scurga, aproape material, un miros patrunzator, placut, si totusi, de frunze putrede.
Cei doi tineri pareau insa cu totul absenti la aceasta generoasa revarsare de frumusete. Un observator atent ar fi distins pe chipul barbatului o umbra posomorata, care-l facea sa para mai varstnic decat cei douazeci si cinci-douazeci si sase de ani pe care-i avea. Acelasi observator ar fi putut zari gestul discret cu care insotitoarea barbatului - mai tanara ca el - isi stergea cateva lacrimi furisate sub ploape.


Induiosat de lacrimile fetei, autorul se intrerupse din scris si isi aprinse o tigara. O pauza necesara, inainte de a descrie amanuntit, pentru cititorii nerabdatori, infatisarea celor doi tineri. El - inalt, suplu, cu umerii lati, cu fata bronzata, cu ochii cenusii, raspandind o lumina ciudata. Ea - de abia iesita din adolescenta, de o feminitate sfioasa, cu parul blond si ochii adanci, de un albastru stralucitor.
Dar inainte de a trece la aceasta operatie dificila, autorul constata, cu stupoare, ca intarziase cu un secol. Ca se scriese, demult, tot ceea ce se putea scrie despre plimbarile in doi prin padurile inundate de soarele unei frumoase zile de vara, despre nefericirile care aveau sa urmeze inevitabil in viata tinerilor indragostiti, despre barbatii bronzati si supli si femeile blonde si caste, si despre atatea alte scene, cand duioase, cand tandre, dar intotdeauna patrunse de un lirism suav, daca nu, chiar, de o suavitate lirica.
In fata acestor revelatii, autorul lasa capul in jos, coplesit de propria sa nefericire, care nu putea deveni publica, pentru ca nici un cititor nu este interesat de nefericirile private ale autorilor. Spre lauda lui, vom spune ca el gasi taria de a o lua de la inceput, trecand cu buretele peste douazeci de ani din biografia personajelor sale, si lasandu-le, doar din cand in cand, posibilitatea de a privi inapoi, la ceea ce ar fi putut sa insemne acea plimbare prin padurea Baneasa, dintr-o frumoasa dimineata de vara a anului 1966.