Atunci

Atunci, imi iau stiloul ca sa scriu ca o iubesc, ca are parul cel mai lung din lume si ca viata mea se cufunda in el, iar daca tu consideri ca asta e o chestie caraghioasa, esti vai de capul tau, ochii ei sunt pentru mine, ea este eu, eu sunt ea, si cand ea tipa, tip si eu si tot ce voi face vreodata va fi mereu pentru ea, ii voi da totul mereu si, pana la moartea mea, n.o sa fie dimineata in care sa ma trezesc pentru altcineva in afara de ea si in care sa n.o fac sa ma iubeasca si in care sa nu.i sarut iar si iar incheieturile mainilor, umerii, sanii si atunci sa.mi dau seama ca daca esti indragostit, scrii fraze nesfarsite, nu mai ai vreme sa pui punct, trebuie sa continui sa scrii, sa scrii, sa alergi mai departe decat inima ta, si fraza nu vrea sa se opreasca, dragostea nu are punctuatie, iar lacrimile starnite de pasiune se preling, cand iubesti ajungi sa scrii lucruri interminabile, cand iubesti ajungi intotdeauna sa te consideri Albert Cohen.

Iluzii pierdute.

Nu o sa ma satur in veci: cand imi place fata, vreau sa ma indragostesc de ea; cand sunt indragostit de ea, vreau s.o sarut; cand o sarut, vreau sa ma culc cu ea; cand ma culc cu ea, vreau sa traim impreuna intr.un apartament mobilat; cand traim impreuna intr.un apartament mobilat, vreau sa ma insor cu ea; dupa ce ma insor cu ea, intalnesc o alta fata care imi place. Barbatul este un animal nesatisfacut, care ezita intre mai multe frustrari. Daca femeile ar fi smechere, l.ar refuza, ca sa alerge dupa ele toata viata.

In dragoste exista o singura intrebare: cand incep minciunile? Esti la fel de fericit cand sa te intorci acasa pentru a regasi aceeasi persoana care te asteapta? Cand ii zici " te iubesc", crezi intotdeauna chestia asta? Va venii - in mod fatal - un moment in care te vei cazni s.o faci. In care "te-iubescurile" tale nu vor mai avea acelasi gust.

Cand divortezi, cumperi intotdeauna Despartirea de Dan Franck. Prima scena este emotionanta: in timpul unei reprezentatii de teatru, barbatul isi da seama ca sotia nu.l mai iubeste, pentru ca isi trage mana din a lui. El incearca sa i.o apuce din nou, insa ea o trage iar. Eu imi spuneam: ce scarba! De ce atata cruzime? Totusi, nu e marea cu sarea sa.i lasi mana in mana lu` barbata-tu, ce dracu`! Pana in ziua in care mi s.a intamplat acelasi lucru. Am inceput sa resping mereu mana lui Anne. Ea ma lua cu dragalasenie de mana sau de brat ori de cate ori isi lasa mana pe coapsa mea, cand ne uitam la televizor, iar eu ce vedeam? O mana moale, albicioasa, de consistenta unei manusi Mappa. Ma infioram de dezgust. Parca ar fi pus pe mine o caracatita. Ma simteam vinovat: cum, Doamne iarta.ma, ajunsesem pana aici? Ma transformasem in scarba aia din cartea lui Dan Franck. Ea insista sa.si amestece degetele cu ale mele. Eu ma sileam, fara succes, sa.mi stapanesc o strambatura. Ma ridicam cu o saritura, chipurile ca sa ma duc sa ma usurez, dar in realitate numai ca sa fug de aceasta mana. Apoi ma intorceam, cuprins de remuscari, si priveam mana pe care o iubisem. Mana ei, pe care i.o ceruem in fata lui Dumnezeu. Mana ei, pentru care, cu trei ani in urma, mi.as fi dat viata s.o pot tine asa. Si nu simteam decat ura fata de mine, rusine fata de ea, indiferenta, dorinta de a bazai. Si strangeam la piept aceasta caracatita moale, apoi ii dadeam o sarutare amestecata cu tristete si ciuda.

Dragostea ia sfarsit atunci cand nu te mai poti intoarce inapoi. Asa iti dai seama: apa a curs pe sub poduri, neintelegerea domneste, v.ati despartit fara ca macar sa observati.

Cu timpul, iubirea dispare.

Dragostea este o batalie pierduta dinainte.

La inceput, totul este frumos, chiar si tu. Nu.ti vine sa crezi ca esti asa de indragostit. Fiecare zi iti poarta mica incarcatura de miracole. Nimeni de pe fata Pamantului n.a mai cunoscut vreodata atata placere. Fericirea exista; si e simpla: este un chip. Universul zambeste. Timp de un an, viata nu este decat o insiruire de dimineti insorite, chiar si in dupa-amiezele cu ninsoare. Scrii carti pe aceasta tema. Te casatoresti, cat mai iute posibil - de ce sa stai pe ganduri, daca esti fericit? Gandurile te intristeaza, viata este cea care trebuie sa invinga.

In al doilea an, lucruile incep sa se schimbe. Ai devenit tandru. Esti mandru de intelegerea care s.a stabilit in sanul cuplului. Iti intelegi sotia "din priviri"; ce bucurie sa simti ca esti una cu ea. Pe strada, lumea crede ca nevasta iti este sora; chestia te flateaza, dar te si lucreaza. Faceti dragoste din ce in ce mai rar si crezi ca nu e nimic grav. Esti convins ca dragostea voastra este, pe zi ce trece, tot mai puternica, dar, de fapt, sfarsitul lumii este pe aproape. Aperi casatoria in fata amicilor burlaci, care nu te mai recunosc. Dar esti sigur oare ca te recunosti pe tine insuti in cel care isi recita lectia papagaliceste si se abtine sa se uite dupa domnisoarele proaspete care dau stralucire strazii?

In al treilea an, nu te mai abtii sa te uiti dupa domnisoarele proaspete care dau stralucire strazii. Nu mai vorbesti cu sotia ta. La restaurant, stai ore in sir langa ea, ascultand se povestesc vecinii de masa. Iesiti in oras din ce in ce mai des: asta iti este scuza, ca sa nu mai regulezi. Curand dupa aceea vine si momentul in care nu.ti mai poti suporta nevasta nici o secunda, fiindca te.ai indragostit de alta. Exista un singur punct in privinta caruia nu te.ai inselat : viata este cea care are, cu adevarat, ultimul cuvant. In al treilea an, ai o veste buna si una rea. Cea buna: dezgustata, nevasta te paraseste. Cea rea: incepi o noua carte.

Sa nu astepti minuni de la luna septembrie.

INTR-O FRUMOASA DIMINEATA DE vara din anul 1966, doi tineri se plimbau in tacere, vadit tulburati, pe una din aleile atat de orasenesti ale padurii Baneasa. Era in cursul saptamanii, nu mai tarziu de orele noua, si padurea, pustie, se lasa privita altfel decat in zilele de sarbatoare, cand ea devenea un loc de promenada la fel de solicitat ca marile bulevarde bucurestene.
Dar in acea frumoasa dimineata de vara, padurea, cata mai ramasese din urma atator amenajari urbane, isi lua o binemeritata revansa. Un soare darnic colora coroanele copacilor cu o lumina galbena, grea, incat frunzele pareau inecate intr-o pasta vascoasa. Un abur usor se ridica lenes din pamantul umed, lutos si chiar dalele de piatra de pe alei fumegau mocnit, lasand sa se scurga, aproape material, un miros patrunzator, placut, si totusi, de frunze putrede.
Cei doi tineri pareau insa cu totul absenti la aceasta generoasa revarsare de frumusete. Un observator atent ar fi distins pe chipul barbatului o umbra posomorata, care-l facea sa para mai varstnic decat cei douazeci si cinci-douazeci si sase de ani pe care-i avea. Acelasi observator ar fi putut zari gestul discret cu care insotitoarea barbatului - mai tanara ca el - isi stergea cateva lacrimi furisate sub ploape.


Induiosat de lacrimile fetei, autorul se intrerupse din scris si isi aprinse o tigara. O pauza necesara, inainte de a descrie amanuntit, pentru cititorii nerabdatori, infatisarea celor doi tineri. El - inalt, suplu, cu umerii lati, cu fata bronzata, cu ochii cenusii, raspandind o lumina ciudata. Ea - de abia iesita din adolescenta, de o feminitate sfioasa, cu parul blond si ochii adanci, de un albastru stralucitor.
Dar inainte de a trece la aceasta operatie dificila, autorul constata, cu stupoare, ca intarziase cu un secol. Ca se scriese, demult, tot ceea ce se putea scrie despre plimbarile in doi prin padurile inundate de soarele unei frumoase zile de vara, despre nefericirile care aveau sa urmeze inevitabil in viata tinerilor indragostiti, despre barbatii bronzati si supli si femeile blonde si caste, si despre atatea alte scene, cand duioase, cand tandre, dar intotdeauna patrunse de un lirism suav, daca nu, chiar, de o suavitate lirica.
In fata acestor revelatii, autorul lasa capul in jos, coplesit de propria sa nefericire, care nu putea deveni publica, pentru ca nici un cititor nu este interesat de nefericirile private ale autorilor. Spre lauda lui, vom spune ca el gasi taria de a o lua de la inceput, trecand cu buretele peste douazeci de ani din biografia personajelor sale, si lasandu-le, doar din cand in cand, posibilitatea de a privi inapoi, la ceea ce ar fi putut sa insemne acea plimbare prin padurea Baneasa, dintr-o frumoasa dimineata de vara a anului 1966.

5 luni.:x

Ce repede a trecut timpul. Parca ieri era 19 august si asteptam un raspuns.. de la tine. Mult asteptatul "Da". :)) Si uite ca dupa 5 luni, inca suntem impreuna.[ si vom mai fi, nu?:-w] Sa.ti spun cat de important esti pentru mine sau cat de mult de iubesc.. stii deja. n.are rost. :)) Ti.a fost cam greu sa spui cele 2 cuvinte.. stii tu. Cuvintele alea doua. :)) pe care as vrea sa le aud intruna:"> Dar daca nu mi le spui, nu inseamna ca nu.. ca nu.;)

And when you smile, the whole world stops and stares for a while.

Cuz boy you.re amazing. Just the way you are :X

It.s a love story, baby just say Yes.

Te iubesc.

Forgive me.

Stiu ca sunt impulsiva si geloasa. Dar sunt asa pentru ca te iubesc, si stiu ca si tu pe mine.

Dar cand iubesti atat de mult, nu ai cum sa nu simti ce simt eu. Desi era vorba de o prostie, imi pare rau, nu am vrut sa te indispun sau sa te supar. Sper sa ma intelegi si pe mine si.. incearca sa te pui in locul meu..macar putin.

My love for you still grows
This I do for you
Before I try to fight the truth my final time.

http://www.youtube.com/watch?v=QahGi4-WdCM

VIII

Transcriu din jurnal. " Am gasit-o abatuta, aproape plangand. I-am spus ca am venit, pentru ca m-a chemat, si aceasta a surprins-o. Ne-am despartit apoi, pentru cinci minute, ca sa sfarsesc scrisoarea. Cand m-am intors, dormea pe canapeaua din fata mesei.

Am desteptat-o. A tresarit; ochii ii erau mariti. Am inceput s-o privesc tinta; ea imi sorbea privirile, ochi in ochi, intrebandu-ma la rastimpuri, soptit: "Ce?" Apoi n-a mai fost in stare sa vorbeasca, nici eu n-am mai putut s-o intreb; ci ne priveam fix, fermecati de acelasi fluid suprafiresc de dulce, incapabili sa ne impotrivim, sa ne scuturam de farmec, desteptandu-ne. Mi-e greu sa descriu emotia. O fericire calma si in acelasi timp violenta, in fata careia sufletul nu opunea nicio rezistenta; o beatitudine a simturilor care depasea senzualitatea, ca si cum ar fi participat la o fericire cereasca, la o stare de har. La inceput, starea se sustinea numai prin priviri. Apoi am inceput sa ne atingem mainile, fara a ne desparti totusi ochii. Strangeri barbare, mangaieri de devot. (Nota. Citisem recent despre dragostea mistica a lui Chaitanya si de aceea imi exprimam experimentarile mele in termeni mistici.) Au urmat, firesc, sarutarile pe maini. Era atat de pierduta, isi musca atat de patimas ( si totusi cast) buzele, incat as fi putut-o saruta pe buze, as fi putut face tot. M-am retinut cu multa greutate. Situatia era de-a dreptul riscanta. Puteam fi vazuti de oricine scobora scarile. Ea este de o emotivitate mistica. (Nota. In jurnalul meu de atunci, influentat de anumite lecturi vaishnave, intrebuintam foarte des termenul de "mistic". De altfel, comentariul aceste intamplari, asa cum il gasesc intr-un caiet ratacit, este strabatut de la un capat la altul de "experienta mistica". Eram ridicol.) Am intrebat.o, inca o data, de ce nu putem fi, noi doi, uniti. S-a cutremurat. Ca s-o incerc, i-am cerut sa recite de doua ori acea mantra pe care a invatat-o Tagore, ca sa se apere de primejdiile contra puritatii. Totusi, dupa ce le-a repetat, farmecul staruia. Cu aceasta i-am dovedit, caci credeam si eu, ca experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifesta in sinceritati carnale. Am simtit si verificat aceasta minune umana: contactul cu suprafirescul, prin atingere, prin ochi, prin carne. Experienta a durat doua ceasuri, istovindu-ne. O puteam relua de cate ori ne fixam privirile in ochii celuilalt.

Ea imi ceru sa lepad sandalele si sa-mi apropii piciorul de piciorul ei. Emotia celei dintai atingeri n-am s-o uit niciodata. M-a razbunat pentru toate geloziile pe care le indurasem pana atunci. Am stiut ca Maitreyi mi se da toata in acea abandonare a gleznei si a pulpei, asa cum nu se mai daduse vreodata. Scena de pe terasa o uitasem. Nimeni n-ar putea minti atat de dumnezeieste, ca sa pot fi pacalit de atingerea aceasta, imi spuneam. Mi-am ridicat fara voie piciorul sus pe pulpe, pana aproape de incheietura aceea a genunchiului, pe care o presimteam halucinant de dulce, de fierbinte, pe care o ghiceam bruna si virgina, caci, fara indoiala, niciun trup omenesc nu se inaltase atat de departe in carnea ei. In acele doua ceasuri de imbratisare ( erau oare altceva mangaierile gleznelor si pulpelor noastre?) - pe care jurnalul le schiteaza atat de sumar, atat de sters, incat multa vreme dupa aceea m-am intrebat daca mai trebuie sa continui insemnarea etapelor noastre -, am trait mai mult si am inteles mai adanc fiinta Maitreyei decat izbutisem in sase luni de efort, de prietenie, de inceput de dragoste. Niciodata n-am stiut mai precis ca atunci cand posed ceva, ca posed absolut.

Nu ii spusesem inca raspicat ca o iubesc. Amandoi ghiciseram asta; asa mi se paruse mie. Si eu talcuisem, multa vreme, orice gest al ei ca pe un semn de simpatie sau dragoste. Nu ma indoiam o clipa ca ma iubeste si nu ma indoiam ca ea stie tot atat de bine aceasta despre mine. De aceea ma mahneau si ma nelinisteau razvratirile ei ( mutenia aceea speriata, ochii aceia de panica, mainile cu care usi acoperea fata) de cate ori ii vorbisem pana acum de o unire a noastra. Nu intelegeam; caci mi se parea ca ea si parintii favorizeaza necontenit aceasta.

Ii spusei atunci ca o iubesc. Nu stiu cum au rasunat cuvintele mele, caci ea isi acoperi ochii si nu raspunse. Ma apropiai si repetai mai cald, mai sincer acele cuvinte de iubire pe care le puteam spune in bengali. Voi sa se ridice.

- Lasa-ma, imi spuse cu un glas departat, strain. Vad ca n-ai inteles iubirea mea. Te iubesc ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau...

- Dar aceasta nu e prietenie, e dragoste, ii raspunsei eu, recapatandu-mi pe neasteptate si humorul, si luciditatea.

- Cate feluri de dragoste nu cunoaste sufletul? adauga ea, privindu-ma.

- Dar pe mine ma iubesti, e inutil sa te ascunzi, staruii. Nu mai putem unul fara altul, ne-am chinuit de ajuns pana acum ascunzandu-ne. Mi-esti draga, Maitreyi, mi-esti draga...

Ii vorbeam, amestecand cuvintele, o fraza in bengali si cinci in englezeste.

- Spune-mi asta si pe limba ta, ma ruga. I-am spus tot ce mi-a trecut prin minte, Se facuse noapte, se aprinsesera lampile pretuntindeni. Voii sa aprind si eu becul din biblioteca.

- Lasa asa, vorbi Maitreyi.

- Daca vine cineva si ne gaseste pe intuneric?

- Ce-are a face? Aici suntem frati..

Ma prefacui ca nu intelegeam, dar ma intorsei aproape de ea si-i luai mainile, mangaindu-le.

- De ce nu auzi anumite cuvinte? ma intreba ea, si ghicii dupa glas ca e gata sa rada.

- Pentru ca vorbesti prostii, raspunsei, foarte sigur pe mine si pe dragostea Maitreyiei.

Se petrecu atunci un lucru neasteptat. Maitreyi incepu sa planga si se smulse din mainile mele. Voia sa fuga. O inlantuii in brate si-mi apropiai capul de parul ei, vorbindu-i in soapte, incercand s-o farmec, s-o rog sa nu mai planga, sa ma ierte. Dar nu putui impotrivi parfumului si caldurii, si ispitelor acestul trup neatins inca de nimeni si o sarutai. Maitreyi se zbatu si tipa, ferindu-si gura. Mi-a fost teama sa nu ne auda cineva si-i dadui drumul. Fugi din bratele mele cu un suspin care ma umili, dar nu se indrepta spre usa ci spre fereastra. Acolo, la lumina felinarului din strada, o putui vedea. Ma cutremurai. Avea o cautatura stranie, desperata si plansa, parul i se ravasise pe umeri, buzele si le muscase. Ma privea ca pe un duh sau ca pe un nebun. Imi arata cu degetul locul unde o sarutasem, pe obraz. Nu putea vorbi, nu se putea apara, Ma apropiai, o luai in brate si o sarutai iarasi, innebunit de neintelegere, intunecat de pasiune. O sarutai pe gura si-i intalnii buzele umede, fragede si pafumate, cum niciodata n-as fi crezut ca imi va fi dat sa sarut. In cea dintai clipa se stransera sub gura mea, incercand sa se apere, dar era atat de slaba, incat le deschisese si le lasa sarutate, muscate. supte. Ii simteam sanii, o simteam toata, si se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede. Nu stiu cat a durat aceasta prima imbratisare. Am ghicit ca se sufoca, se zbate si i-am dat drumul. S-a pravalit deodata la picioarele mele. Am crezut ca e lesinata si m-am plecat, palid, s-o ajut, dar ea imi imbratisa picioarele, plangea si se ruga sa nu o mai ating, ma implora in numele dumnezeului meu, in numele mamei mele, in numele doamnei Sen. Ma cutremurai si tacui. O lasai sa se ridice singura. Isi sterse lacrimile in fuga, isi potrivi parul, ma privi, fara s-o vad, caci eu eram in lumina palida a felinarului, iar ea la intuneric si pleca oftand.

M-am intors in odaia mea, agitat, zeci de sentimente strabatandu-ma, chinuit si de bucuria ca este a mea, si de orgoliu, de remuscare, de teama. N-am putut face nimic pana la masa. Ma intrebam mai ales ce va crede despre mine,daca nu va spune ceva doamnei Sen sau lui Lilu. Nu stiam nimic, nu credeam nimic. La masa n-a venit, dar, indata dupa aceea, Lilu se apropie de mine si-mi spuse:

- Poeta va trimite biletul acesta.

Il deschisei cu rasuflarea oprita. Ca sa nu inteleaga nimeni, era scris in frantuzeste: " Vous venir matin six heures en bibliotheque."

Maitreyi.

II

Mi-am dat deodata seama ca se petrece ceva neobisnuit cu mine, ca am ramas singur si am sa mor singur. Gandul acesta nu ma intrista; dimpotriva, eram linistit, senin, impacat cu toata campia din jurul meu, si daca mi s-ar fi spus ca trebuie sa mor intr-un ceas, nu mi-ar fi parut rau. M-as fi intins pe iarba, mi-as fi pus bratele sub cap si, privind oceanul acela albastru de deasupra mea, as fi asteptat sa se scurga minutele fara sa le numar si fara sa le precipit, aproape fara sa le simt. Nu stiu ce maretie fireasca si inumana traia atunci in mine. As fi facut orice, desi nu imi doream nimic. Gustul singuratatii mele in aceasta lume de minuni ma ametise. Ma gandeam la Norinne, la Harold, la ceilalti toti, si ma intrebam cum au intrat ei in viata mea, ce rost am eu printre existentele lor atat de tihnite si de mediocre. Umblam fara sa inteleg nimic.

Maitreyi.

Lorelei

“Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei, fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări: răspântia lor.

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primavara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi întracolo, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.

Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine…”

(Ionel Teodoreanu – Lorelei)

Remember me.

Nimic nu va mai fi ca inainte. Si totusi exista o speranta pentru noi... dar e tarziu... mult prea tarziu. Acum suntem despartiti de distanta dintre noi. Imi amintesc atat de vag saruturile tale, poate pentru ca putine dintre ele au reflectat realitatea. Ma gandesc la tine chiar si cand constiinta mea imi spune ca fac un lucru gresit. Sper sa.ti fie bine acolo unde esti si cand iti va fi mai greu sa.ti amintesti de mine... de momentele in care iti spuneam ca te iubesc. Mai ti minte ultima noastra seara? Timpul insa te.a indepartat de mine si m.ai uitat. Doar tu ai puterea de a uita totul si de a lua de la capat. Nimic nu doare mai mult decat sa realizez ca tu ai insemnat totul pentru mine, insa eu nu am insemnat nimic pentru tine. Am inteles ca noi trebuie sa ne spunem adio. Pacat! Ar fi fost o minune dragostea noastra.

Now it`s too late and we can`t go back.

Teardrops on my guitar.

Daca as putea sa dau timpul inapoi si sa schimb ceva as face.o.

Ce sa fac daca te iubesc?

Ce sa fac daca nu stiu sa distrug zidul asta de ura care ne desparte?

De ce nu poate sa fie bine?
De ce nu e suficienta iubirea?
De ce fiecare clipa de fericire trebuie s.o platesti in lacrimi?

De ce nu vii?

Pur si simplu DE CE?

Paparazzi

| I`m your biggest fan I`ll follow you until you love me. Paparazzi.|

Zi geniala :X

Iarba.Frunze.Lac.Frig.Imbratisari.Saruturi.Copaci.Lebede.Herastrau.

Cheeseburger.Pepsi.Twist.

Bine,bine. Si Iulia 8-|.

P.S : Iulia: “8-|”

Iulia: NU IMI PLACE!

Iulia: Schimba emoticonu!

Camii : Da ce? Trb sa.ti placa? /:)

Camii : Tu nu ai scris despre mine pe Facebook. Eu de ce as scrie de tine pe blog?

Emotie de toamna.

A venit toamna, acopera.mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n.am sa te mai vad, uneori,

ca or sa.mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai sa te ascunzi intr.un ochi strain,

si el o sa se.nchida cu.o frunza de pelin.

Si.atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le.nec in mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr.o dragoste mare.

Si pentru noi a venit toamna. Dar oare iti mai pasa?

And you`ll regret it. But it`s too late. How can I ever trust you again?

Love like this

SAISPREZECE.

M.am intors, continuand sa tin binoclul la ochi, si brusc, am dat de o pata intunecata si m.am oprit. Era un tricou negru, cu flacari galbene si rosii. Incet, am lasat binoclul in jos.
Si m.am trezit cu Austin in fata mea.
Zambitor si bronzat, parea la fel de sanatos ca.n prima zi in care.l intalnisem, in autocar.
- Am venit cu limuzina particulara, la ora 3, a spus inaltand din spranceana. Plutonul tau era plecat in excursie, nu?
Caldura desertului vibra in jurul meu. Trebuie ca era un miraj, ori poate o halucinatie produsa de o criza de hipertermie. Chiar se afla acolo? Dumnezeule, nici nu mai puteam sa respir! Am reusit sa.mi revin din soc:
- Ce faci aici?
Inainte ca el sa poata raspunde, i.am pus lui Randi binoclul in mana si le.am cerut fetelor sa plece. S.au indepartat promitandu.mi ca nu vor sufla nimanui o vorba -- un cod al tacerii care dura circa 5 minute.
L.am impins pe Austin pe aleea personala a colonelului, de pe partea laterala a cladirii si am sarit in bratele lui. Parc.am fi fost in filme. El, strangandu.ma si iar strangandu.ma in brate, si invartindu.ma, evitand la mustata cactusii pe care colonelul ii plantase de.o parte si de alta a aleii.
- Nu inteleg, am spus, cand am ajuns din nou cu picioarele pe pamant.
- Ti.am promis ca nu te voi uita. Mi.am dat cuvantul.
Lumea inca se invartea cu mine. Nu stiam daca din cauza fericirii sau din cauza faptului ca ma invartise el, dar era un soi de ameteala care.mi placea.
- Esti OK? l.am intrebat. Ce.ti face umarul si ce mai e cu...stii tu... cu mica ta problema?
A clatinat din cap.
- Am reusit sa.l sun pe medicul meu inainte ca ei sa.mi ia PDA.ul. A tras niste sfori si a linistit lucrurile in Tabara Semilunii. Umarul mi de vindeca bine.
Mi.am muscat buza de jos.
- OK...dar daca lucrurile s.au linistit, ce cauti aici?
- Of, atatea intrebari! a zis Austin, cu ochii sai chihlimbarii aruncand scantei, de parc.ar fi crezut ca totul aici era distractiv.
- Hei, nu intelegi! Locul asta e oribil. Cu.adevarat oribil! am spus, aratand imprejur catre asa-numita oaza a colonelului, unde singurele supravietuitoare, in afara de cactusi, erau soparlele-cu-corn care se incalzeau la soare pe niste stanci mari. Tu esti londonez. Nu faci fata.n desert. Ce.au gandit cand te.au trimis aici?
- Shelby, calmeaza.te. A fost ideea mea. Eu am cerut sa vin aici.
Am ramas cu gura cascata.
- Ai innebunit?
- Unii asa ar zice...Totusi, s.a intamplat ca aici se afla acea fata, femeie, pe care voiam cu adevarat s.o vad.
L.am privit printre gene:
- Ai venit aici...intentionat? am intrebat, neputand sa.mi revin din uimire.
Am simtit ca mi se clatina picioarele si speram din toata inima sa nu cad peste vreun cactus, in caz ca as fi lesinat. Venise special pentru mine? Era o prostie sa fie asa de romantic. Doar daca nu cumva...
- Austin, nu am nevoie sa fiu salvata, daca de.asta de afli cumva aici. Pot sa am si singura grija de mine.
A clatinat din cap.
- O, stiu. Dar oricine are nevoie sa fie salvat, din cand in cand.
- Eu n.am nevoie.
Austin m.a tras din nou spre el, sa ma imbratiseze.
- Tu m.ai ajutat pe mine, mi.ai salvat viata. Putinul lucru pe care pot sa.l fac si eu este sa.ti usurez suferinta.
- Sa.mi usurezi suferinta? am repetat, doar ca sa fiu sigura ca nu mi lichefiase creierul din pricina caldurii soarelui.
Se straduise sa.mi implineasca asteptarile legate de promisiunea lui de a nu ma uita, iar acum avea sa indure si el antrenamentul militar din tabara? Chiar ca era o chestie emotionanta! O, grozav! Era momentul sa ma.nrosesc la fata. Mi.am cuprins cu palmele obrajii arzand.
- Crezi ca.s genu` ala de tip care.si pune coada pe spinare fara tine la asfintitul soarelui?
- N.as folosi expresia " pune coada pe spinare", dar...
Austin mi.a luat mana.
- Cea mai rea zi petrecuta cu tine este mai buna decat una pe care mi.o petrec singur. Din intamplare, ma gandeam ca merita sa fac cateva sute de marsuri prin desert.
Privirea mea uluita a alunecat de la ochii ce.i luceau aurii, scaldati in soare, la gura lui frumoasa. De data asta, dintii pareau absolut siguri. Suficient de siguri ca sa...
- Stai, stai! am spus, impingandu.l sa.mi dea drumul din brate si ramanand apoi la o distanta de un brat de el. De data asta, ai serul cu tine, da?
- Da, si o reteta de la doctor, a zis ranjind. Trebuie sa dau raportul la infirmerie in fiecare zi, la ora 6 p.m.
Am dat ochii peste cap auzind aceasta stupida ora militara. Inca ma dezorienta.
- Ei bine, presupun ca daca...
- Vino mai aproape, a zis el, inlantuindu.si din nou bratele in jurul meu. E.asa de placut sa te revad...
- Si pentru mine.
Era atat de placut sa.l revad, incat am simtit ca.s gata.gata sa lesin. Lasandu.mi capul pe pieptul lui puternic, am ridicat mainile si mi le.am petrecut prin pletele lui.
- Astea vor disparea, stii. Asa i.au facut unui tip care avea parul lung pana la talie. A plans.
In clipa aceea, Austin s.a uitat mai atent la bratul meu.
- Shelby, ce.ai patit?
Am ridicat din umeri:
- Doar o zgarietura mai adanca.
- O zgarietura care lasa semne ca niste punctulete?
Incruntat, a continuat sa se uite la antebratul meu.
- Nu sunt punctulete..
Mi.a dat drumul la brat, aratand in continuare ingrijorat.
- Trebuia sa mergi la infirmerie, sa te vada asistenta medicala.
- Mi.a dat un unguent. Aici, asta.ti dau, chiar daca ti.ai fracturat piciorul.
De.abia atunci, am zarit o miscare peste umarul lui Austin. Vanessa se intorsese si se ascunsese dupa o pereche de cactusi saguaro. Bine, era un fel de.a spune ca se ascunsese. Cactusii erau prea ingusti pentru liniile curbe ale corpului ei.
- E amuzant sa spionezi? i.am strigat.
- Randi te.a vandut, obtinand in schimb inca 5 minute la dus, a zis, facandu.ne semn spre partea opusa. Mai bine luati.va ramas. bun si plecati de.aici.
Austin si.a strecurat bratul pe dupa umerii mei si mi.a soptit:
- Ne revedem curand, iubito! Nu.ti face griji.
Imi spusese "iubito"? N.am putut sa.mi stapanesc zambetul care mi.a inflorit pe chip, in timp ce inima.mi tresalta in piept. M.am uitat lung la el, de parca nimic altceva n.ar mai fi contat, nici antrenamentul militar, nici toate chestiile supranaturale. Era clipa perfecta...singura pe care o traisem vreodata...
- Shelby, saruta.l si lasa.l sa plece, mi.a zis Vanessa pe ton prevenitor.
Si.a pus o mana pe soldul ei dolofan si a ramas pe loc, uitandu.se la noi.
I.am aruncat o privire.
- Poti sa ne lasi un pic singuri, te rog? N.o sa.l sarut in timp ce tu esti...
Buzele lui Austin s.au lipit de ale mele. Acolo, in curtea invadata de soare a taberei, inconjurati de cactusi, tufisuri de pelin negru si cel mai patetic aranjament de gradina cu pietricele pe care.l vazusem vreodata, in sfarsit, m.a sarutat. Si nu mi.a fost frica.
Buzele sale lipite de ale mele erau calde, ametitoare, iar mainile lui imi mangaiau parul in timp ce ma tragea si mai aproape de el. Pe masura ce sarutul devenea mai intens, i.am savurat mirosul pielii si al sapunului, o combinatie care ma tulbura la fel ca.n.totdeuna. Am alunecat si mai aproape de el, inconjurandu.l cu bratele, atingandu.i cu degetele jacheta de piele moale. Apoi, sarutarea a devenit mai apasata, dupa care si.a strecurat varful limbii intre buzele mele. Am suspinat si l.am sarutat si eu, pana cand am uitat de tot ce era in jurul meu. Nu mai exista nimic, doar eu si Austin. Si sarutul care.mi facea tot trupul sa freamate.
Genul de sarut pe care unii sergenti sositi la fata locului il gasesc respingator intre doi cadeti...
Genul de sarut care te face sa crezi ca frecatul vaselor arse dupa cina, seara, aproape ca este o munca placuta...
Genul de sarut care te face sa crezi ca saparea unei gropi pentru o noua latrina, a doua zi, este aproape amuzanta.
Apoi, din nou, mi.am imaginat ca saruturile cu adevarat bune fac ca orice lucru sa fie suportabil. Saruturile cu adevarat bune si avand incredere ca esti genul de persoana care trebuie sa fii.
Si poate, daca esti suficient de norocoasa ca sa ai pe cineva care tine cu adevarat la tine, cineva in care sa ai incredere, cineva care sa.ti aduca aminte ca trebuie sa crezi in tine, poti sa supravietuiesti oricarei incercari -- unei familii de nebuni, unei paduri interzise sau chiar celei mai groaznice tabere militare dintr.un desert.
E posibil ca lumina lunii sa aiba puteri speciale, dar iubirea este de fapt adevarata magie in lume.
Doar iubirea.

THE END.

This is the part when we fall in love?